Testamentul pe înțelesul tuturor: scurt ghid juridic

Articolul reprezintă opera exclusivă a autorului. Opiniile exprimate nu angajează sub nicio formă Ingenio.

Bianca-Sorina Meseșan Bianca este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Este o fire meticuloasă, pasionată de drept civil și de drept notarial. A descoperit frumusețea acestor materii încă din anul în care a urmat, în cadrul Facultății, cursul de drept notarial.

1. Introducere

Provenind de la latinescul testis (martor) [1], de-a lungul timpului, testamentul a reprezentat o permanentă preocupare a doctrinei, fiind considerat un inventar al bunurilor. Dacă în timpul vieții, omul este pe deplin responsabil de bunurile și acțiunile sale, având control asupra lor, după deces, din perspectiva planului afectiv, îi este mai dificil să le gestioneze. Însă, din perspectiva planului juridic, lucrurile se prezintă într-un mod diferit [2]. Astfel, specialiștii au oferit posibilitatea de organizare a existenței postumane fiecărei persoane prin întocmirea testamentului.

Prezentul articol este menit a prezenta într-un mod succint această instituție, caracterele ei juridice, cât și diferitele forme.

Prin urmare, conform art. 1.034 NCC, „Testamentul este actul unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață.” Din definiția legală enunțată anterior, putem desprinde caracterele juridice.

2. Ce este testamentul?

În primul rând, prin act juridic unilateral, se înțelege faptul că aceasta presupune manifestarea de voință doar a autorului său [3], și anume a testatorului, teză susținută și de art. 1.324 NCC. Fiind vorba de un act juridic, acesta trebuie să îndeplinească și celelalte condiții de fond cerute de lege, respectiv: existența capacității testatorului de a testa, consimțământul acestuia, obiect determinat și licit, precum și cauza licită și morală.

În al doilea rând, testamentul este un act juridic personal, deoarece doar testatorului îi incumbă această îndatorire[4] care este, în același timp, un drept, dar și o obligație. În caz contrar, există posibilitatea ca în intervalul de timp cuprins de la numirea unui mandatar și până la momentul încheierii testamentului, dorințele testatorului să se schimbe, și astfel, mandatarul, voit sau nu, le poate altera.

3. Caracterul revocabil al testamentului. Condiții de formă

În al treilea rând, este precizat caracterul revocabil al testamentului deoarece, în timpul vieții, testatorul are libertate deplină în privința întocmirii, a modificării și a revocării acestuia[5]. Revocarea testamentului nu constituie un abuz al autorului, fiind un act juridic unilateral, el își produce consecințele juridice prin simpla manifestare de voință a testatorului. Astfel, orice clauză având ca obiect punerea autorului în imposibilitatea de a-și revoca propriul testament este lovită de nulitate absolută.

Cu toate acestea, există o excepție. Însă, irevocabilitatea nu privește actul juridic în sine, ci doar acele dispoziții testamentare de recunoaștere a filiației.

Totodată, datorită momentului în care își produce efectele, testamentul este un act juridic mortis causa. Această caracteristică îi permite testatorului să elimine din cuprinsul testamentului orice clauză susceptibilă de a fi executată în timpul vieții sale.

În privința condițiilor de formă, încă de la apariția sa, testamentul a fost un act juridic solemn. Pentru a fi asigurată voința testatorului, și în același timp, respectate caracteristicile esențiale ale testamentului ca act juridic, se cere a fi îndeplinită forma scrisă ca o condiție ad validitatem, în caz contrar, intervenind nulitatea absolută.

Art. 1.050 Noul Cod Civil, oferă posibilitatea de a transforma forma unui testament încheiat cu nerespectarea condițiilor de formă, într-un alt testament capabil să producă efecte juridice și astfel, să determine împărțirea patrimoniului defunctului după propria sa voință, într-un testament valabil încheiat prin utilizarea conversiunii.

Ceea ce însă nu poate fi modificat, este voința testatorului care, de multe ori poate fi înțeleasă în mod defectuos de către moștenitori.

Astfel, pentru a avea o exprimare cât mai clară, testatorul poate alege una din formele prevăzute de lege, și anume:

1. Testamentele ordinare, în care regăsim testamentul olograf și testamentul autentic;

2. Testamentele privilegiate;

3. Alte forme testamentare.

4. Testamentul olograf

Etimologic, testamentul olograf își are originea în cuvintele grecești holos, care înseamnă întreg, și graphos - a scrie. În concordanță cu art. 1.041 NCC, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat și semnat de către testator. Codul civil nu oferă o definiție precisă a acestei forme testamentare, însă, sub sancțiunea nulității absolute prevede condițiile obligatorii de valabilitate a lui.

Prin urmare, pentru a produce efecte juridice, testamentul olograf trebuie să fie scris de mâna testatorului, datat și semnat tot de către el, deoarece în lipsa unei cerințe, testamentul este nul. Aceste cerințe se cer a fi îndeplinite cumulativ ad solemnitatem, și nu ad probationem [6].

5. Testamentul autentic

Testamentul autentic își găsește reglementarea în articolele 1.043 - 1.046 NCC și, în cazuri speciale, în Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1945, precum și în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995.

Conform articolului 1.043 NCC, „Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii.”

Prin urmare, testamentul autentic are forță probantă și este de autoritate publică dacă a fost încheiat cu respectarea condițiilor de valabilitate, poartă semnătura unui notar public și sigiliu acestuia.

Originea cuvântului testament provine de la latinescul testari „a lua mărturie”, iar autentic din limba franceză – authentique, respectiv limba latină authenticus.

6. Testamentele privilegiate

Testamentele privilegiate sunt acele testamente autentice întocmite într-o formă mai simplificată de către persoane care, temporar se află în situații excepționale. Noul Cod civil reglementează aceste situații excepționale prin articolul 1.047. Această formă testamentară se întocmește la cererea persoanei interesate. Ea poate fi făcută atât în formă scrisă, cât și verbal adresată agentului instrumentator. De îndată ce acesta primește cererea, are obligația de a recurge la identificarea persoanei.

Ultima categorie de testamente este reprezentată de art. 1.049 NCC, și anume „Dispozițiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituții specializate sunt valabile cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de legile aplicabile acestor instituții.”

Instituțiile bancare la fel ca și notarul public au obligația de a comunica instituirea unei dispoziții testamentare la registrul național notarial prevăzut de art. 1.046 NCC.

În ceea ce privește natura sa juridică, potrivit doctrinarilor români, putem afirma că acest testament este o liberalitate, un legat cu titlu particular [7].

Această formă testamentară pentru a produce efecte juridice trebuie să îndeplinească toate condițiile de formă și de fond referitoare la capacitate, consimțământ, obiect și cauză analizate anterior.

7. Concluzii

Deși, cea mai frecventă formă testamentară este cea autentică întocmită de către un notar public al cărui sediul se situează în circumscripția teritorială a dispunătorului, locul întocmirii actului nu reprezintă o problemă majoră pentru dispunător, căci un testament se poate întocmi în formă olografă de către el însuși în orice loc s-ar afla, precum și în caz de război, epidemii, internare în instituții medicale ori în oricare caz reglementat de art. 1.047 NCC se încadrează testatorul, el poate întocmi un testament perfect valabil.

Întrucât, omul este liber să decidă după propria sa voință asupra bunurilor pe care le deține, în acest articol au fost prezentate în mod succint mijloacele juridice legale prin care omul stabilește cu exactitate ce se va întâmplă cu avere a sa după ce va înceta din viață.

Un articol semnat de către Bianca-Sorina Meseșan.

---

[1] Diana – Geanina Ionaș, Legatul – Principala dispoziție cuprinsă în testament, Ed. Universul Juridic, București, 2020, op. cit., p. 24.

[2] Daniela Negrilă, Testamentul în noul cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013, op. cit., p. 17.

[3] Doru Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Ed. Științifică, București, 1969.

[4] Opinia apare exprimată în întreaga doctrină. De exemplu, se poate vedea în acest sens M. Eliesc, op. cit., pag. 197; Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 156; Ilioara Genoiu, Dreptul la moștenire în Noul Cod Civil, Ed. C.H. Beck, 2012, p. 140.

[5] Noul Cod Civil – Comentarii, doctrină și jurisprudență, vol.2, Ed. Hamangiu, București, 2011, p. 149.

[6] Daniela Negrilă, Testamentul în noul cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013, op. cit., p. 102.

[7] Daniela Negrilă, Testamentul în noul cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013.